Momârlanii
Cine sunt momârlanii?
Momârlan - Epitet care se dă locuitorilor din mediul rural al Văii Jiului (DEX).
Sunt oamenii locului, o populație ancestrală zăvorâtă între munți, o comunitate izvorâtă din istoria vechii Dacii și sunt locuitori ai Depresiunii Petroșani - Valea Jiului, depresiunea înconjurată de munții Șureanu, Parâng, Vâlcan, Tulișa și Retezat, străbătută de cele două Jiuri, de Est sau Ardelean, și de Vest sau Românesc. Sunt o comunitate de o rară stabilitate și trăinicie în timp, care a rămas până în ultima vreme foarte puțin cunoscută.
Pentru că peste aceste locuri au trecut și romanii, și adalăii (turcii aflați în garnizoana de la Ada - Kaleh), și italienii (cei care au început exploatarea lemnului), și polecii (veniți pentru exploatyarea cărbunelui), dar și imperiul austro-ungar, aceea putere aflată la granița nordică a Depresiunii Petroșani și care exploata prin grofii ce s-au declarat în mod abuziv stăpânii acestui ținut au supraviețuit urgiilor așa cum au știut, alături de pădurile pline de viața sălbatică, alături de apele învolburate pe care cei mai curajoși plutași coborau cu lemnul tăiat din pădure și pe crestele munțilur unde-și păstoreau mioarele, caprele și vacile.
Fără a se anula ideea că momârlanii sunt urmași ai dacilor și romanilor, cercetări mai noi dovedesc, cu argumente lingvistice și documentare faptul că numele de momârlan este mai vechi decât perioada dominației austro-ungare sau decât venirea lucrătorilor italieni la minele din Valea Jiului. Era numele cu care ei se denumeau pentru a se deosebi între jieni, termen cu caracter mai general, care a existat și există și astăzi, folosit cu referire la toți locuitorii de pe malurile Jiurilor, o denumire care depășește cu mult zona Văii Jiului.
Pentru ei acest Ținut al momârlanilor, înconjurat de munți împăduriți și străbătut de râul Jiu a însemnat acel paradis divin în care au existat, cu bune și cu rele, locul în care s-au născut, au trăit și l-au respectat.
Unicitatea şi vechimea obiceiurilor locale, care evocă puternic rădăcinile dacice, par să fie cele care stau la baza denumirii băştinaşilor. Impresia ca ei ar fi urmaşii vechilor tarabostes este de-a dreptul şocanta, ipoteza fiind întărită de faptul că localnicii îşi dădeau jos căciulile cu fundul plat, căiţele, doar în cazul unei morţi, iar până în preajma celui de-al doilea război mondial intrau cu ele şi în biserică. O tradiţie a locului susţine ca deformarea termenului maghiar s-ar fi făcut şi cu o urmă de ironie, provocată de caracterul acestor oameni închistaţi în timpuri demult trecute.
Iar ei momârlanii s-au răzbunat, pe cei veniți peste ținutul lor, numindu-i barabe. Poate în ochii momârlanilor erau tâlharii, invadatorii, cotropitorii cea au venit peste paradisul lor și a început să taie pădurea, să vâneze sălbăticiunile, să sape în munte după cărbune, apoi încet, grofii au început să abuzeze de libertățile momârlanului și au încercat să-l înrobescă.
Ani, veacuri, secole au trecut, iar acum eliberat de povara stăpânirilor, momârlanul își plimbă liniștit turmele de oi prin munții săi, păstrând cu sființenie obiceiurile, tradițiile și folcorul
Barabele
Sunt viniturile, cei veniți în Ținutul Momârlanilor, unii pentru exploatarea lemnului, alții pentru a intra în străfundul pământului și a extrage cărbunele. Au întemeiat colonii mnuncitorești, apoi orașe, ajungând a li se spune, ”domnii de la oraș”. Apoi totul s-a schimbat, a apărut comunitatea celor de la oraș, barabele. Prin barabe, localnicii înţelegeau un străin, un venetic, un om sărac, după gândirea de atunci, adică un om care nu avea animale, nu producea nimic în gospodăria proprie, cumpărând tot ceea ce era necesar traiului său şi al familiei, de la magazine.
Şi acum populația oraşului Uricani (la fel ca toți locuitorii Depresiunii Petroșani - Valea Jiului) se împart între ei în barabe, cei veniţi la muncă, şi baştinaşii momârlani. Termenul de barabă pare a fi o deformare a expresiei nemţesti bar arbeiter, care defineşte un muncitor liber, un salariat, iar momârlan derivă (după unii) din maradvany, rămăşiţa în limba maghiară, adică urmaşi ai vechilor locuitori daco-romani, în traducere liberă.
Prin natura muncii lor, aceştia le tulburau liniştea localnicilor, ba chiar mai mult, le luau terenurile pentru exploatarea cărbunelui, le tăiau pădurile pentru a folosi lemnul în industria minieră, poluau mediu prin extragere cărbunelui și prin depozitarea sterilului în halte amenajate peste pământurile momârlanilor.
Zestrea naturală a
momârlanilor, pădurile și piatra neagră din adâncuri au început a fi exploatate de barabele venite din mai multe colțuri ale lumii formând mici comunități de-a lungul Jiurilor, de la Est spre Vest.
Au dezvoltat împreună cu localnicii zonei, momârlanii, o comunitate - Valea Jiului care în prezent este formată din trei municipii: Petroșani, Vulcan, Lupeni și trei orașe Petrila, Aninoasa și Uricani.
Locuitorii din Valea Jiului - Ținutul Momârlanilor, momârlanii și barabele, odată cu închiderea exploatărilor miniere s-au reorientat spre turism și sectorul serviciilor legate de economia turismului, astfel că în zonă prosperă 1 stațiune turistică de interes național (Petroșani - Parâng) și trei stațiuni de interes local (Straja - Lupeni, Uricani și Zona turistică a municipiului Vulcan).
