Datorită poziţionării în cadrul Carpaţilor Meridionali, Uricaniul este dominat de culmile muntoase Retezat şi Vâlcan şi se situează în partea de sud-vest a Depresiunii Petroşani – pe Jiul de Vest, la o altitudine de 650–725 metri, în judeţul Hunedoara.

Oraşul ocupă un loc important în peisajul Văii Jiului, pentru că este oraşul cu cea mai mare suprafaţă administrativă din România. Aflânduse la 29 km de Petroşani şi 125 km de Deva, accesul se face prin intermediul drumului naţional 66A (la care se lucrează în vederea conectării cu staţiunea Herculane).

Suprafaţa administrativă: 25.141 ha

Clima:
- continental moderată;
- temperaturi medii multianuale de tipul climatului montan, fără geruri mari iarna şi călduri caniculare vara;
- temperaturile medii anuale variază în jurul a 7ºC;
- temperaturi medii cele mai scazute se înregistrează în luna ianuarie (-15ºC), iar cele mai ridicate în luna iulie (20ºC);
- precipitaţii abundente, cu o medie anuală între 900mm – 1000mm;

Vegetaţia şi fauna:
- flora ocrotită din zona Uricani este reprezentată de 1050 de specii de plante, speciile lemnoase fiind incluse în arealele protejate sau declarate monumente ale naturii (bradul, molidul, pinul, lariţa, paltinul de munte, frasinul, carpenul, mesteacănul, fagul);
- fauna ocrotită este reprezentată prin 19 specii (ursul, lupul, vulpea, mistreţul, capra neagră, pisica sălbatică, cerbul, căpriorul, veveriţa, iepurele comun, jderul de copac, vidra, viezurele, nevăstuica, hermina, şoarecele gulerat); mândria Retezatului o constituie populaţia de capre negre;
- alte animale / păsări rare şi protejate de lege sunt râsul, acvila de munte (cea mai puternică pasăre răpitoare din ţară), cocoşul de munte.

Populaţia: (recensământ 2011) 8.749 locuitori

Localităţi componente:
- Câmpu lui Neag;
- Valea de Brazi. 

Repartiţie pe naţionalităţi a populaţiei:
- 95,03 % români;
- 4,25 % maghiari;
- 0,72 % alte naţionalităţi.

Religie:
- 93 % ortodoxă;
- 5 % romano-catolică;
- 2 % cultul penticostal.

Scurt Istoric:
În secolul al XIII–lea, teritoriul pe care se afl ă oraşul Uricani făcea parte din voievodatul lui Litovoi (Tara Lytua) care cuprindea ţinutul Gorjului, Valea Jiului şi Ţara Haţegului.

Un document ce datează din 18 aprilie 1461 menţionează, printr-un decret al voievodului Ardealului, că Murzina (Marginea), cneaz de Densuş îşi vinde moşiile, printre care şi Sylotena (Valea Vacii), un teritoriu de 10 km situat în proporţie de 90% pe raza oraşului Uricani, în lunca Mailatului.

Un alt document datând din anul 1493, emis de curtea regelui Vladislav al II-lea al Ungariei, arată că boierul Mihail Cânde stăpâneşte mai multe moşii în această zonă, printre care Câmpu lui Neag (Nzakmezeu).

În anul 1788, Uricaniul este prădat de turcii adalai (de la Ada Kale) care iau robi 16 persoane, taie capul preotului paroh de la acea vreme şi dau foc bisericii.

Prima atestare ofi cială a oraşului, sub denumirea de Hobiceni – Uricani, este menţionată într-un document din 1818, numele venind de la locuitorii a două sate, Hobiţa şi Uric, situate la nord, dincolo de munţi, în zona localităţii Pui.

În toamna anului 1916, pe perioada Primului Război Mondial, oraşul este pierdut şi recucerit de trei ori de către armata română, în cinstea eroilor existând acum monumentul de pe vârful Tulişa.
După alipirea Transilvaniei la România în 1918, numele oraşului se schimbă în Uricani, iar în componenţa acestuia intră şi satele vecine Câmpu lui Neag şi Valea de Brazi.
Odată cu sfârşitul celei de a doua confl agraţii mondiale şi cu instalarea regimului comunist, se amplifi că procesul de exploatare a cărbunelui superior.

În 1965 localitatea este ridicată la rangul de oraş, având o populaţie de peste 4.000 locuitori.

Între 1968 şi 1970 se construieşte pe locul bisericii vechi, noua biserică ortodoxă a oraşului, având hramul "Înălţarea Domnului" - biserică care dispune de cărţi de valoare istorică, precum "Evanghelia" tipărită la Blaj în anul 1817. Cimitirul ce înconjoară lăcaşul adăposteşte Monumentul Eroilor Mineri.

În ceea ce priveşte Câmpu lui Neag, se pare ca primii săi locuitori au venit din Oltenia nordică, tradiţia vorbind de un haiduc, Neagu, care, fugind din calea turcilor la începutul secolului al XVI-lea, s-a aşezat, mai întâi, la locul numit Dosul Pribeagului şi apoi în lunca Jiului. El ar fi marcat vatra viitorului sat, înfi gând în pământ o piatră (un monolit) de vreo doi metri înălţime, care avea încrustată în ea două filoane de cuarţ alb, dispuse în formă de cruce. Cert este faptul că, în 1850, preotul din sat, Constantin Stanci, a găsit această piatră căzută pe malul Jiului, a luat-o cu o sanie trasă de boi şi a plasat-o în curtea casei sale, care din 1890 şi până în 1936 a fost şi şcoală sătească.
Astăzi, piatra se afl ă la intrarea în satul Câmpu lui Neag. Localitatea a avut identitate proprie până în anul 1965, când a intrat în componenţa oraşului Uricani. În perioada 1984-1987 satul a fost demolat în întregime, locuitorii mutaţi cu forţa în blocurile construite în Uricani, pentru a face loc unei exploatări de suprafaţă a cărbunelui. Epuizându-se rezerva de cărbune, cariera a fost abandonată, iar pe locul acesteia s-a format un lac, care azi serveşte drept loc de agrement pentru populaţia zonei, fi ind denumit de cei care-l frecventează drept ,,Marea săracilor", sau Litoralul Văii Jiului.